Mă bucur de reacţia promptă a opiniei publice în privinţa actorilor pensionari, dintre care mulţi sînt advărate glorii ale teatrului românesc. Ar fi de neconceput ca ei să fie eliminaţi de pe scenele din ţară.

În înţelegerea mea şi a juriştilor din Ministerul Culturii ordonanţa de urgenţă privind interzicerea cumulului pensiei şi salariului lasă deschisă posibilitatea contractelor de drept de autor şi a contractelor de management cultural. Ordonanţa guvernului vorbeşte de „venituri din exercitarea unei funcţii”, ceea ce în mod evident nu se aplică activităţii artistice în cauză.

Îi asigur pe actorii pensionari de întregul meu sprijin şi le mulţumesc celor care, având încredere în mine, mi s-au adresat personal pentru clarificarea acestei situaţii.

Imaginaţi cu uşurinţă care sînt sentimentele mele în momentul de faţă. Dar nu de sentimente vreau să mă las ghidat. Întrebarea mea este pur politică: ce credeţi că ar trebui să fac în caz că sînt solicitat pentru o poziţie în noul executiv? E puţin probabil să mi se facă o asemenea ofertă, dar nu se ştie niciodată şi nu aş vrea să fiu luat prin surprindere.
V-aş fi recunoscător pentru sfaturi prieteneşti (nu invective sau diatribe la adresa unor personalităţi politice). Şi aceste sfaturi ar fi doar pentru mine: n-aş vrea să le public pe blog.

După alegerile din 30 noiembrie am dispărut, ca să zic aşa, din peisajul autohton, deoarece o serie de stringente obligaţii diplomatice m-au chemat înapoi la Copenhaga: recepţia de rămas bun pentru corpul diplomatic şi comunitatea românească, ziua naţională, care a coincis cu plecarea mea, şi audienţa de încheiere a misiunii la MS Regina Danemarcei. Am închis astfel un episod minunat din viaţa mea. Las la Copenhaga un număr însemnat de prieteni: prieteni ai României, dar şi prieteni personali de care mi-e foarte greu să mă despart. Sper că-i voi revedea în Danemarca, în România sau în alte locuri în care traiectoria noastră profesională ne va readuce împreună.

Aceşti trei ani la Copenhaga au fost hotărîtori pentru mine. Am învăţat multe despre arta diplomaţiei şi despre cum se face politică într-o democraţie sănătoasă. Sper să pot mobiliza aceste învăţăminte în viaţa politică din ţară. Pe plan personal, cred că am cîştigat în maturitate făcînd faţă responsabilităţilor ambasadoriale şi încercărilor destinului.

Întîmplarea a făcut ca prima mea ieşire în noua calitate să fie participarea la un colocviu despre Alexandr Soljeniţin organizat la Moscova în zilele de 5 şi 6 decembrie. Am crescut şi m-am format într-un cerc de foşti deţinuţi politici pentru care Soljeniţin era un model şi o sursă majoră de inspiraţie. Acelaşi spirit mă animă în dorinţa de a servi binele comun. În prezentarea mea despre “Roata roşie” am încercat să arăt care sînt elementele esenţiale ale acţiunii politice în viziunea marelui scriitor rus.

Am revăzut cu mare bucurie vechi prieteni pe care i-am cunoscut în Statele Unite (Daniel Mahoney, Stepan Soljeniţin), în Franţa (Nikita Struve, Alexandre Giorgini) sau în Danemarca (ambasadorul luxemburghez Gaston Stronck). Am făcut cunoştiinţă cu oameni remarcabili precum Natalia Soljeniţina, Georges Nivat, Michael Nicholson sau Robert Tempest. Şi, în sfîrşit, am discutat despre relaţiile româno-ruse cu neobositul nostru ambasador Constantin Grigorie, căruia îi revine onoarea de a înmîna familiei Soljeniţin decoraţia acordată post mortem de către Preşedintele Băsescu.

Reîntors la Copenhaga, mă pregătesc pentru vizita la Regină, îmi fac bagajele … “et en route pour de nouvelles aventures!”

Lista celor cărora le sunt recunoscător este foarte lungă, începînd cu Anca Boagiu, care a avut încredere în capacitatea mea de-a aduce voturi, şi cu militanţii PD-L din sectorul 2, care m-au acceptat şi m-au susţinut în campania electorală. Este o echipă excelentă, cu un spirit militant remarcabil, iar rezultatele au fost pe măsură.

Ţin să le mulţumesc numeroşilor donatori, care m-au sprijinit pe măsura posibilităţilor, şi numeroşilor voluntari, care, fără a avea vreo legătură directă cu Partidul Democrat-Liberal, şi-au luat din timp şi au venit alături de mine. Entuziasmul, încrederea şi devotamentul lor m-a ajutat enorm. Nu-i voi numi, dar fiecare să fie încredinţat de gratitudinea mea. Şi cu toţii ştim cît datorăm Umbrei şi Creierului, adică celui care a fost nelipsit de lîngă mine şi celui care a planificat toate activităţile mele de campanie. Mulţumesc, aşadar, atît vechilor prieteni cît şi celor noi pe care i-am cunoscut datorită campaniei.

Într-adevăr, o campanie electorală e o şansă unică de a întîlni oameni. Sînt fericit că am cunoscut atîţia oameni minunaţi. Unii mi-au deschis uşa, m-au poftit la ei, cu alţii am stat de vorbă în piaţă, în parcuri sau pe stradă. Tuturor le sunt recunoscător, chiar dacă nu au votat pentru mine. Fireşte, mulţumesc din inimă celor peste opt mii de alegători care mi-au acordat încrederea lor. Sper să fiu la înăţimea aşteptărilor lor.

În sfîrşit, mulţumesc principalilor mei concurenţi, Mariana Câmpeanu şi Ioan Vulpescu, pentru campania civilizată pe care am dus-o cu toţii. Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu ei şi oricînd le stau la dispoziţie pentru proiecte de interes comun. Sper ca şi ei să se simtă reprezenaţi de mine în Parlament.

Un liberal nu este neapărat un membru sau un alegător al Partidului Naţional Liberal. Şi nici al unui alt partid anume. El se defineşte prin adeziunea la o filozofie liberală despre societate şi printr-o atitudine de apărare a libertăţii private şi publice. Din această definiţie minimală decurge şi marea diversitate a curentelor liberale.

Scrisoarea mea se adresează unui spectru foarte larg de liberali, de la militanţii PNL la cei care, mai degrabă anarho-liberali, nu votează de obicei. Pe toţi vreau să-i conving de iminenţa pericolului revenirii la putere a PSD într-un context de criză care-i reactivează în forţă rezervele ideologice socialiste.. Ne aducem cu toţii aminte de statul-PSD din perioada 2000-2004, cînd practic orice opoziţie fusese redusă la tăcere. O nouă guvernare PSD ar folosi criza ca pretext pentru un clientelism încă şi mai straşnic, bazat de data asta pe critica ideologică a “capitalismului de dreapta”. Mergeţi afară şi uitaţi-vă cum s-au împînzit din nou străzile cu steaguri, panouri şi pancarte roşii: este imaginea exactă a ceea ce se pregăteşte.

Pe 30 noiembrie bătălia se va da între PD-L şi PSD. Diferenţa este de doar cîteva procente şi fiecare vot contează. De aceea, pentru electoratul liberal votul util este votul PD-L. Doar victoria Partidului Democrat-Liberal permite menţinerea unor politici liberale (cota unică de 16%) şi adoptarea unor noi măsuri liberale (eliminarea a peste 100 de taxe de tot felul). Este în interesul Partidului Naţional Liberal să se alieze la guvernare cu PD-L şi nu cu PSD. Alianţa tacită din ultimii ani dintre PNL şi PSD a decepţionat pe mulţi liberali. Dar trecerea la o alianţă pe faţă, la guvernare, între PSD şi PNL ar fi un adevărat dezastru pentru acesta din urmă. PNL nu îşi poate permite să devină o simplă remorcă a restaurării PSD-iste.

Invit, aşadar, pe toţi liberalii, de toate obedienţele şi orientările, să reînnoiască prin votul lor Alianţa cîştigătoare din 2004, să oblige prin votul lor partidele de dreapta să conlucreze într-o nouă guvernare.